Divizia de performanță a mărcii BMW, cunoscută pentru mașinile cu puteri foarte mari, a reușit să depășească un nou record de vânzări, dar și un prag important, în 2023: a vândut peste 200.000 de mașini. În România au fost cumpărate mașini de peste 50 de milioane de euro, inscripționate cu logo-ul M.
BMW M GmbH, divizia care se ocupă de dezvoltarea și producția automobilelor de performanță ale mărcii bavareze, a început testele cu un prototip care va revoluționa aceste vehicule. Este vorba despre propulsia cu patru motoare, controlate cu un sistem avansat de softuri.
BMW România a lansat pe piața locală cele mai noi versiuni ale familiei M, M3 și M4, în variantele denumite Competition. Momentul a fost marcat cu un test drive pe unul dintre puținele circuite automobilistice din România, care a permis Profit.ro să poată testa, în condiții mult peste cele din trafic, performanțele de care sunt capabile cele două modele.
Prezentate oficial în primele luni ale acestui an, noile automobile electrice de la BMW, i4 și iX au avut parte de un eveniment special, în cadrul căruia a avut loc lansarea oficială a celor două automobile care vor schimba atât ponderea vânzărilor de electrice ale grupului, cât și în piața de mașini electrice, la nivel global.
Grupul german BMW a anunțat că a încheiat anul financiar 2019 cu un nou record al vânzărilor în cazul automobilelor M, 135.829 de automobile de performanță/înaltă performanță fiind livrate către clienți.
BMW introduce pe mașinile sale o inovație care la prima vedere ar putea părea exotică, dar care este destinată mașinilor de performanță a mărcii. Este vorba despre ștergătoarele pentru geamuri laterale, necesare șoferilor care fac drifturi, reprezentanții mărcii spunând că ideea acestora a venit și din România. Singurul detaliu care nu este menționat în comunicat este că vestea a fost publicată de 1 aprilie.
BMW Group România a anunțat rezultatele pentru prima jumătate a anului 2018, cu un trend crescător, după ce anul trecut a înregistrat un record absolut de livrări. Preferințele românilor pentru automobile BMW se schimbă de la un an la altul.